In cele ce urmeaza dorim sa dezbatem o serie de probleme care pot aparea atunci cand decidem sa utilizam nisipul pt finisarea iazului ornamental. Unii o folosesc ca si protectie suplimentara a membranei de izolatie, altii pentru plantare, altii pentru ornarea naturala a marginii iazului, sau pur si simplu pentru ca, in viziunea majoritatii, nisipul este strict legat de ceea ce consideram noi apa naturala, gasindu-l pe malul marii, raurilor, si in zonele linistite ale paraielor, deci pretutindeni, unde este apa.
Dar, oare, procedam corect si in cazul iazurilor ornamentale?Nisipul din iazul ornamental poate cauza probleme de proliferare a ţânţarilor?
Poate va intrebati ce legatura au tantarii cu nisipul asternut in iaz? Tantarii iubesc apa statatoare. Trebuie stiut insa ca nisipul asternut poate cauza aparitia unor zone linistite, lipsite de miscarea apei. Aceste zone ajuta la aparitia unor serii de probleme, pe care le dezbatem in continuare.
Dezvoltarea tantarilor |
Un iaz ornamental bine proiectat si construit nu ar trebui sa produca problemele dezbatute aici. O miscare constanta si uniforma a apei ingreuneaza depunerea larvelor. Iazurile cu pesti sunt si mai eficiente, deoarece pestii vor folosi larvele ca surse de hrana, din acest motiv in iazurile cu pesti aparitia tantarilor ar putea fi posibila doar in cazul in care exista zone marginale blocate de plante, unde pestii nu pot avea acces.
Larvele tantarilor sunt o sursa naturala de hrana pentru pesti, deoarece larvele petrec majoritatea perioadei de dezvoltare sub apa.
Lacurile infestate cu tantari sunt lacuri cu apa stagnanta, cu o miscare si/sau recirculare precara, fara pesti, cu zone stagnante (ex mici gropi la marginea iazului). Pestii si/sau vietuitoarele acvatice combat cu succes larvele tantarilor.
Ce alte probleme cauzeaza nisipul in iaz?
Foarte multi detinatori de iazuri utilizeaza un strat de nisip in iaz, in fundul bazinului sau in zonele palustre, pentru facilitarea plantarilor plantelor acvatice. Altii utilizeaza filtre mecanice cu nisip pentru purificarea apei din iaz. Nu utilizati nisip nici la asternerea in iaz si nici in filtrele de apa. Singura exceptie este utilizarea filtrelor de nisip sub presiune, special proiectate acestui scop. (Reamintim ca filtrele de nisip utilizate in tehnica piscinelor nu are ce cauta in majoritatea iazurilor ornamentale. Eficienta lor este redusa, se colmateaza rapid, rezultatul fiind doar aruncarea banilor pe fereastra)
filtrele de nisip nu sunt pt iazuri |
Nisipul are eficienta scazuta din simplul motiv ca se colmateaza foarte repede cu sedimentele provenite din descompunerea materialelor organice, plante, vietuitoare, alge moarte, hrana de pesti nedigerata, praf si pamant provenit din exterior.
Problema apare atunci cand oxigenul, indispensabil in descompunerea acestor materiale organice, nu mai are acces in straturile inferioare ale nisipului colmatat. Atunci descompunerea aeroba nu mai poate avea loc. In schimb, o descompunere anaeroba - de putrefactie - producatoare de amoniu, dioxid de carbon, care prin eliminare va absorbi si mai mult oxigenul din apa.
sedimente in iaz |
Descompunerea anaeroba este mult mai inceata, deci este practic garantat ca sedimentele se vor acumula si mai mult, iar gazele otravitoare vor provoca mult mai multe probleme, ca de pilda: dezoxigenarea, acidifierea, aparitia bacteriilor anaerobe, mirosuri puternice, intoxicarea vietuitoarelor, atrofierea plantelor, etc...
Daca ati miscat vreodata o piatra blocata in namol, sau ati scos un o planta din apa, precis ati observat stratul negru, cleios si urat mirositor. Deci ati putut observa cum in zonele unde oxigenul nu poate patrunde in profunzime, calitatea substratului va suferi modificari in sens negativ.
Curatarea iazului de namol |
Ganditi-va si la problemele pe care le veti avea de infruntat atunci cand va veni momentul sa spalati complet iazul ornamental! Separarea namolului de nisip este imposibila! Va trebui sa degajati tot stratul de nisip impreuna cu namolul, poate in cantitati uriase, pe care nu veti sti unde sa le depozitati!
Deci: NU ADAUGATI NISIP IN IAZUL ORNAMENTAL!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Informatiile de mai sus sunt pentru iubitorii de apa si natura.
Acest blog contine cea mai vasta baza de date si informatii tematice legate de iazuri naturale, piscine naturale, bazine, hidroizolatii si alte constructii acvatice
Opinia Dvs este importanta pentru noi.