INTRODUCERE
Hidrobiologia este stiinta care cerceteaza organismele acvatice respectiv interactiunile dintre factorii vii (biologici) precum si factorii fizici si chimici.
In privinta peisagistilor, este foarte important pentru a putea identifica daca calitatea apei este potrivita cu scopul acesteia. De aici rezulta ca apa va trebui sa respecte criterii speciale in cazul in care este nevoie de apa potabila, apa din acvarii, iazuri si helestee, piscine biologice, etc.
In cazul iazurilor ornamentale, cerinta ar fi o apa cristalina, in timp ce asigura substantele nutritive necesare cresterii biosistemului, cerinte cu totul antagonice.
Calitatea apei include specificatii biologice, fizice si chimice, care sunt factori indisolubili.
In general se accepta principiul potrivit caruia in iazuri ornamentale functionarea ecosistemului este guvernata de interactiunea factorilor biologici. In cazul in care este necesar cantitati de organisme biologice ridicate (helestee), modificari importante sunt provocate, de regula, de factori biologici. Acelasi lucru se intampla si in cazul iazurilor ornamentale neingrijite, suprapopulate cu alge.
Din pacate modificarile chimice nu pot fi intotdeauna detectate cu ochiul liber. Din acest motiv se impune initierea noastra in procesele chimice din apa.
FACTORI CHIMICI SI FIZICI CE INFLUENTEAZA ECOSISTEMUL ACVATIC
LUMINA
Radiatiile electromagnetice ce ajung pe suprafata pamantului sunt vizibile in procent de 55%. Din aceasta cantitate doar 14% va strapunge suprafata, restul este reflectat de oglinda de apa. Lumina isi modifica componenta spectrala pe parcursul inaintarii in profunzime, scazand in intensitate. In apa clara, la adancime de 1 metru jumatate din energia luminii este transformata in caldura. Culoarea apei este data de spectrul de culoare nefiltrata dar si de suspensiile aflate in apa ce absorb lumina.
Opacitatea reduce considerabil cantitatea de lumina din apa.
In principiu se accepta faptul ca in zona noastra fotosinteza si respiratea este identica in adancimea in care cantitatea de lumina este de doar 1% din cantitatea de lumina de la suprafata. Acest nivel se numeste strat de compensare.
In practica
In caz ideal apa este complet transparenta, nu are suspensii si nu poate fi observata o coloratie cauzata de catre alge. In acest scop este necesar:
- extragerea regulata a sedimentatiei
- popularea deasa cu plante acvatice in din momentul punerii in folosinta a iazului, pentru a ajuta la asimilarea substantelor nutritive din apa.
- Plantarea de nuferi si plante acvatice asimilate cu rolul de a acoperi cca. 50% din suprafata apei, in vederea protejarii apei de actiunea radiatiilor luminii.
Apa putin tulbure, verzuie sau albastruie arata suprapopularea cu alge
Apa transparenta sau putin tulbure, de culoarea maro, ne poate da indicii despre distrugerea masiva a macrofitelor dar si a colorarii cauzate de descompunerea frunzelor si resturilor vegetale.
Apa opaca ne da indicii asupra suprapopularii bacteriene, caz in care se impune o reconstruire completa a iazului.
TEMPERATURA
Incalzirea apei este cauzata preponderent de catre radiatiile solare. Absorbtia razelor si implicit incalzirea apei, se reduce drastic in adancime. O parte a incalzirii apei din zonele adanci este cauzata prin transfer al curentilor de conventie precum si de miscarea eoliana.
Este important de stiut faptul ca densitatea cea mai mare a apei este la 4 °C, scazand in ambele directii. Acest efect se numeste stratificare inversa, caci stratul superior poate fi nu doar mai cald ci si mai rece (gheata). Aceasta stratificare este cauzat de diferentele atat de mari de densitate intre straturile de apa cu temperaturi diferite, incat aceste straturi nu se intrepatrund, iar puterea vantului nu este destula pentru a cauza imixtiunea straturilor.
In ape putin adanci, stratificarea nu poate avea loc. In timpul noptii straturile se unifica.
In practica:
O adancime de minim 1 metru este absolut necesara in cazul iazurilor ornamentale pentru a preveni incalzirea excesiva vara si a inghetarii complete iarna. Adancimea minima recomandata poate fi chiar mai mare. In zonele climatice mai calde adancimea mai mare este necesara pentru a putea sustine numeroasele forme de viata care au nevoie de temperaturi constante si moderate (ex. pestii). In zonele climatice mai reci, stratul de gheata excesiv poate provoca probleme.
In cazul in care apa ingheata complet, este nevoie de asigurarea aerisirii apei. Acest lucru poate fi efectuat prin plasarea unui smoc de paie in apa, prin care sa se poata asigura schimbul de gaze.
alta modalitate de prevenire a inghetarii complete este utilizarea unor dispozitive izolate (copca din polistiren), prevazut cu capac de izolare. Daca, dupa o inghetare completa, se extrage o cantitate de apa din iaz, se poate oferi un strat minim de izolare intre gheata si apa, fapt ce ajuta la pastrarea mai optima a temperaturii in apa. Atentie! Acest lucru se va face doar in iazuri protejate corespunzator, in caz contrar gheata aflata fara suport inferior si pe care ar pasi eventual persoane sau animale s-ar putea surpa usor, putand duce la accidente tragice.
Se poate monta si o pompa de aerare. Atentie! Daca se monteaza capul duzei de aerare la mare adancime atunci nu facem altceva decat racim excesiv straturile inferioare de apa (vezi stratificarea), fapt ce poate duce la moartea pestilor. Plasati aeratoarele la marginea iazului. Cuplarea pompei de aerare cu o copca de polistiren are cea mai buna eficienta.
MISCAREA APEI
Miscarea apei este provocata de factori eolieni precum si de miscarile curentilor ascendenti /descendenti provocate de modificarea temperaturii apei.
In ape putin adanci straturile superioare calde, in cursul noptii pot sa se raceasca mai mult decat straturile inferioare, provocand amestecarea acestor straturi, fara ca sa fie nevoie de actiunea vantului.
In cazul incalzirii stratului superior in timpul zilei, doar vanturi extrem de puternice pot provoca amestecarea straturilor.
Daca consideram ca diferenta de densitate intre apa de 4 si 5°C ca fiind 1 unitate, atunci diferenta de densitate intre apa de 24 si 25°C este de 31 de unitati, iar in cazul apei de 29 si 30°C este deja de 37 unitati. De aici rezulta faptul ca temperatura mai ridicata a apei in timpul zile produce o stratificare mai stabila, iar posibilitatea amestecarii straturilor in timpul noptii este mai redusa.
In iazuri putin adanci, fara stratificare stabila, la un vant de 7km/h se poate produce amestecarea totala, fapt ce poate duce la consecinte, dupa cum urmeaza:
- distrugerea organismelor sensibile,
- cresterea concentratiei de particule in suspensie
- cresterea opacitatii si reducerea transparentei apei
- cresterea concentratiei de oxigen in straturile de apa superioare ale sedimentului
- preluarea substantelor nutritive din sedimente si preluate de apa
In practica:
Miscarea apei din iazuri ornamentale in timpul verii cu ajutorul pompelor cu circuit inchis este benefica, pentru ca:
- rupe stratificarea, impiedicand incalzirea excesiva a stratului de apa superioara
- creste concentratia de oxigen in zona populata de plante cu frunze plutitoare
Miscarea excesiva a apei poate avea, totusi, efecte nefaste:
- antreneaza sedimentele din fundul iazului
- actioneaza nefavorabil asupra organismelor din apa
CONCENTRATIA DE IONI
Continutul de ioni totali anorganici depinde de capacitatea apei nemineralizata de a dizolva substante chimice din roci. Nivelul concentratiei de ioni totali poate fi masurata cu aparatura speciala ce masoara conductibilitatea apei.
Concentratia de ioni totali poate fi influentata si de volumul de apa evaporata, de cantitatea de ioni eliberati pe urma descompunerii materialelor organice, tratarea cu var si cu ingrasamint organic (in cazul helesteelor cu pesti).
Nu intram aici in detalii specifice in special in cazul crescatoriilor de pesti.
In practica:
Nivelul concentratii de ioni totali anorganici precum si concentratiei de ioni ale apei pot fi obtinute din statisticile Apelor Romane. In cazul utilizarii apelor din fantani, se recomanda testarea apei.
In cazul proiectarii iazului trebuie avut in vedere amplasarea acestuia, in sensul ca apele torentiale sa nu poata patrunda in iazuri.
In Romania, raportul dintre nivelul de evaporare si a precipitatiei are o balanta negativa (in special in cazul iazurilor cu adancimi mici, care se incalzesc excesiv). Din acest motiv trebuie sa calculam cu o crestere a concentratiei de sustante minerale si organice in apa.
Se recomanda suplinirea cantitatii de apa pierdute in cazul scaderii apei prin evaporare cu 3-5 cm. Suplinirea apei se va efectua cu apa captata din precipitatii, caz in care concentratia de ioni creste doar cu valori acceptabile. In caz contrar se impune schimbul apei cel putin odata pe an.
Schimbarea apei poate fi efectuata cu prilejul reconstructiei sau schimb treptat, cu 10-15 cm odata.
PH-ul
Multi confunda pH-ul apei cu duritatea apei, ce inseamna cantitatea de de calciu si magneziu dizolvata in apa.
Nivelul pH-ului se defineste pe o scara de la 0 la 14. pH-ul neutru este 7, sub acest nivel vorbim de aciditate, peste acest nivel vorbim de alcalinitate. Fiecare unitate este multiplul de 10 al unitatii precedente. Din acest motiv variatiile cele mai mici pe scara gradata sunt, de fapt, modificari drastice, ce afecteaza echilibrul biologic din apa, concentratia de nitriti sau amoniu va afecta inzecit mediul biologic din apa.
Molecula de apa compusa din doi atomi de Hidrogen si un atom de Oxigen se modifica in molecule de Hidroxoniu (H3O-) si Hidroxilion (OH-). Apa distilata proaspat are concentratii dde Hidroxoniu si Hidroxilion identice, pH-ul apei distilate fiind neutru.
Nivelul pH-ului se defineste pe baza raportului de molecule de apa cu doua sau trei atomi de Hidrogen. La diferente mici pH-ul este mare si invers. Organismele acvatice se inmultesc in mod ideal in apa cu nivelul pH-ului situat intre 6 – 8,3. Cu putine exceptii, sub 4, respectiv peste 11 unitati vor provoca moartea pestilor.
Efectul pH-ului este aparitia hidrogenului sulfurat sau al amoniului.
Nivelul pH-ului este influentat de concentratia de dioxid de carbon dizolvat in apa, cu efect hotarator asupra fotosintezei sau respiratiei. Respiratia produce dioxid de carbon in timp ce fotosinteza se bazeaza pe asimilarea dioxidului de carbon. In timpul zilei asimilarea CO2 este mai accentuata, iar in timpul noptii mai redusa decat eliberarea de CO2.
Nivelul pH-ului prezinta variatii in timpul zilei. Simplificand, putem enunta ca variatia pH-ului depinde de cantitatea de Calciu dizolvata in apa. CO2 dizolvat in apa, in timpul noptii, produce hidrocarbonat de calciu. Pe urma ecestei reactii se produc rezerve de CO2. Aceste rezerve confera stabilitate din punct de vedere a pH-ului in timpul zilei.
In practica:
Inainte de zori de zi se poate pompa cu grija apa care sa se scurga pe piatra de var sau, in cazul iazurilor mai mici, cu bicarbonat de calciu, dar numai in caz de aciditate pronuntata.
Pietrele de calcar utilizate in constructia marginii de iazuri sau a cascadelor nu ridica excesiv alcalinitatea, ci mai degraba o regleaza, oferind o stabilitate alcalina benefica. Se va evita, totusi, utilizarea de piatra de calcar macinata, sau cu porozitatea pronuntata.
Iazurile executate din beton sau stanci betonate pot elimina si dizolva in apa substante care sa ridice nivelul pH-ului peste 10 unitati. Trebuie evitat in special utilizarea de mortar sau material de tencuiala cu continut de var. In acest caz trebuie eliminat, pe cat posibil, existenta resturilor din constructie precum si a suprafetelor de beton neacoperite si neaparat trebuie acordat o perioada de cateva saptamani pentru stabilizarea apei. Acest sfat este foarte important in special in cazul in care se doreste popularea iazului cu pesti. Popularea cu pesti se va efectua doar la nivel constant de max 8 unitati pH.
In comert se gasesc teste simple sau speciale pentru determinarea pH-ului sau chiar a mai multor parametri din apa.
Masurarea parametrilor nu are sens si nu indica valori relevante doar in cazul in care se efectueaza in cele doua momente cruciale ale zilei. Primul moment este inainte de rasaritul soarelui, inainte de a se produce schimbarile biologice legate de fotosinteza si incalzire, respectiv in miezul zilei, cand incalzirea si fotosinteza si implicit efectele acestor fenomene este la apogeu. Cele doua masuratori va pot indica nivelul minim si maxim, precum si capacitatea de stabilizare „nivel de puffer” al apei. Nivelul scazut de dimineata precum si nivelul ridicat masurat dupa-amiaza, ce prezinta o diferenta mai mare de 2,5 unitati pH, semnaleaza necesitatea tratarii cu var – in special in cazul iazurilor cu pesti.
Apa utilizata din fantani este, de regula, alcalina. Din acest motiv se va avea in vedere controlul calitatii apei.
Utilizarea sistemelor de biofiltrare are ca efect un pH mai ridicat, dar nici intr-un caz la un nivel periculos.
In cazul in care se constata un nivel alcalin ridicat (peste 9 unitati) este nevoie de interventie de reglare urgenta. Scopul este diminuarea (nu distrugerea) activitatii de fotosinteza a plantelor. Acest lucru este valabil in special in cazul iazurilor cu pesti, care totusi se simt mai bine in mediu alcalin.
La valori ridicate se poate observa starea de stres a pestilor, facilitand imbolnavirea lor. Peste valori de 10 unitati moartea pestilor va fi semnul cel mai evident al dereglarii echilibrului din apa.
Se poate constata si depunerea unei cruste albe pe frunzele plantelor, datorate sarurilor minerale. In comert exista substante ce ajuta la reducerea alcalinitatii pH-.
OXIGENUL DIZOLVAT
Concentratia de oxigen in apa difera in functie de temperatura apei. Apa, in functie de temperatura, are o limita de absorbtie a oxigenului, valoare peste care vantul sau miscarea apei nu mai poate capta mai mult oxigen. Concentratii peste limitele de 100% sunt de origine vegetala, provenite de pe urma fotosintezei plantelor si a planctonilor. Cu ocazia miscarii apei (vant, pompare) concentratia de oxigen nu mai poate fi marita, ci din contra, scade pana la nivelul maxim de 100%.
Concentratia maxima de oxigen se poate masura dupa-masa iar cea mai redusa, inainte de zori.
Nivelul oxigenarii variaza si pe urma altor factori, ca de pilda: cantitatea de lumina, norii, masa biologica din apa, fotosinteza, respiratie.
Concentratia excesiva de oxigen duce la variatii exreme ale pH-ului, dar si la distrugerea coloniilor de alge si macrofite – care va aduce ulterior la scaderea concentratiei de oxigen.
Concentratia slaba de oxigen este rezultatul unei activitati slabe de fotosinteza, a concentratiei prea mari a vietuitoarelor consumatoare de oxigen (zooplanctoni, pesti), sau a nivelului ridicat de descompunere a materialului organic. O cantitate excesiva de plante care acopera suprafata apei impiedica, pe de o parte, fotosinteza plantelor acvatice, iar pe de alta parte, impiedica absorbtia oxigenului din aer. Sistemele de biofiltrare contribuie de asemenea la scaderea concentratiei de oxigen, din cauza ca bacteriile nitrificatoare sunt mari consumatoare de oxigen. Atentie! Un nivel scazut de oxigen, sau oprirea pentru o perioada de cateva ore a sistemului de filtrare va distruge iremediabil colonia de bacterii aerobe nitrificatoare!
Exemplu de variatie a concentratia de oxigen in raport de temperatura apei:
Ca exemplu: in cazul apei de 0°C, concentratia maxima de oxigen este de 14,16 mg/l, in timp ce la o apa de 35°C este de 7,04 mg/l
In practica.
Daca respectam indicatiile din paragraful dedicat pH-ului, atunci nu trebuie sa ne ingrijoram de lipsa oxigenului din apa.
Semnal clar de oxigenare slaba este atunci cand dimineata devreme pestii inoata la suprafata, si „trag la pipa”.
Concentratia de oxigen poate fi ridicata cu ajutorul pompelor de recirculare dar si a pompelor de aerare.
cantitate excesiva de pesti intr-un iaz prea mic va duce inevitabil la dezoxigenare. Rariti neaparat populatia. Un iaz mic cu pesti multi nu poate fi intretinut in mod natural, avand in vedere faptul ca nici in natura nu se gasesc lacuri minuscule in care sa existe populatii de pesti.
Pentru digerarea hranei pestii au nevoie de oxigen mai mult. Din acest motiv se recomanda hranirea pestilor dimineata sau inaintea de masa
Masurarea concentratiei de oxigen are sens doar in cazul masuratorilor extreme, din zori de zi sau dupa-masa (orele 14-15), la fel ca si in cazul masuratorilor pH-ului.
In cazul iazurilor ornamentale, investitia in instrumente de masurare a concentratiei a oxigenului nu are sens. Respectarea sfaturilor anterioare va duce la mentinerea concentratiei de oxigen in limitele normale.
CARBONUL
Carbonul existent in apa provine din doua surse: carbonul anorganic si caronul organic
CARBONUL ANORGANIC
Organismele acvatice fotosintetizante asimileaza carbonul anorganic pentru a-si putea cladi structura. Dioxidul de carbon este principala sursa de carbon. Fara a intra in detalii de chimie, mentionam faptul ca concentratia maxima de CO2 la 25ºC este de 0,48mg si un pH de 5,68 (similar cu aciditatea apei distilate). La o concentratie mai mare de CO2 spre exemplu la 30mg, aciditatea ajunge la un nivel de 4,8. Dioxidul de carbon nu poate influenta pH-ul pentru a scadea sub nivelul de 4,8 unitati. O scadere a pH-ului mai accentuata poate fi provocata de concentratii de acizi diferiti.
Cea mai mare problema poate fi cauzata, in schimb, de valori foarte ridicate ale pH-ului in timpul zilei, in iazuri nestabilizate, in cazul in care cantitati prea mari de plante acvatice asimileaza aproape in intregime stocul de dioxid de carbon. Pe urma producerii de hidroxid de calciu, alcalinitatea poate ajunge la nivel ingrijorator de ridicat, peste 11 unitati, caz in care carbonul este prezent doar in forma de CO3 .
CARBONUL ORGANIC
Carbonul organic provine din descompunerea organismelor moarte, din sedimentele din fundul apei precum si din excrementele vietuitoarelor acvatice, ingrasamintelor organice sau a hranei de pesti neconsumate.
Carbonul organic ajuta la acumularea de CO2 in apa dar este si sursa pentru proteinele necesare organismelor de filtrare din apa.
In procesul de descompunere a materialului organic are loc producerea de CO2 in conditii de descompunere aerob. In conditii anaerobe (in sedimente) se va produce CO2 si metan, in proportii egale. Metanul nu este periculos pentru pesti, dar conditiile in care apare vor afecta starea de sanatate a pestilor.
NITROGENUL
Nitrogenul din aer se dizolva in apa doar in cantitati minore si nu prea poate fi folosita de vietuitoare, exceptand cianobacteriile. In schimb nitrogenul anorganic se regaseste in apa in diferite concentratii in forme chimice diferite: nitritii: NO2-, amoniu nedisociat: NH3, nitratii: NO3- si ionii de amoniu NH4+
Aparitia nitritilor NO2- in iazuri este un semn ingrijorator dar rar intarnit, fiind intalnita la concentratii de O2 foarte scazute. Este periculos in special pentru pesti.
NH4+ si NO3- este necesar pentru inmultirea algelor.
Circuitul nitrogenului in apa este rezultatul activitatii microbiologice.
AMONIUL
Concentratia minima de amoniu in apa poate fi chiar fatala pentru pesti, predispunandu-le la boli. Din acest motiv se impune controlul nivelului de amoniu in apa in cazul in care se constata schimbari in starea apei. PH-ul crescut poate fi un semn al prezentei amoniului in apa.
Daca se constata prezenta amoniului, se impun masuri de urgenta pentru protectia pestilor.
Se impune schimbarea partiala a apei din iaz. In acest caz se va proceda la plasarea pestilor intr-un acvariu temporar, avand in vedere faptul ca un schimb drastic are ca efect schimbarea drastica a temperaturii apei, a concentratiei de clor din apa de retea.
Zeolita este un mediu foarte eficient pentru a absoarbe amoniul toxic. Se recomanda minim 50 g / m3 in sistemul de filtrare. Zeolita poate fi regenerata cu ajutorul sarii fara iod. 300 g sare dizolvata in 10 litri de apa. Se tine zeolita peste noapte in aceasta saramura si pe urma se clateste cu apa curata.
Zeolita poate fi presarata si pe fundul iazului, fiind un mediu propice pentru fixarea coloniilor de bacterii nitrificatoare. Amoniul legat de zeolita va fi hrana bacteriilor nitrificatoare.
Pe aceeasi principiu se bazeaza filtrele biologice care contin bacterii nitrosomonas si nitrobacter. Acesteste colonii bacteriene, in prezenta oxigenului, transforma amoniul in nitriti si mai apoi in nitrati mai putin toxici.
Filtrele biologice au nevoie de o perioada de colonizare de 6-8 saptamani, pentru a putea lucra la parametrii optimi. Utilizand medii bacteriene din comert, acest proces poate fi redus la 1-2 saptamani. Prescurtand aceasta perioada apa se va redresa mai repede si nu vom fi obligati la interventii de echilibrare.
Unele substante pot transforma amoniul in ioni de amoniu netoxici. Datorita faptului ca testul de amoniu va fi pozitiva si in acest caz, comportamentul pestilor va putea da raspuns asupra succesului transformarii chimice.
Dupa eliminarea amoniului din apa va trebui sa se verifice sursa poluarii. Cea mai elocventa explicatie este concentratia prea mare de pesti in apa. In iazurile populate de pesti, in timp, acestia cresc, se inmultesc, iar proprietarul nu se incumeta se se decida asupra raririi necesare.
Hrana nefolosita de pesti, plantele moarte sunt surse importante de amoniu. Din acest motiv se va evita furajarea excesiva si se va aduna hrana din apa dupa cateva minute de la hrănire. Se va aduna si frunzele si plantele moarte, florile de nuferi ofilite si, in special, frunzele cazute toamna. Se recomanda curatarea periodica a sedimentelor din apa, mai ales in cazul intretinerii de primavara.
NITRITII
Daca se constata existenta amoniului in apa, atunci mai mult ca sigur ca vom gasi concentratii ingrijoratoare de nitriti. Nitritii sunt foarte toxici pentru ca, legate de hemoglobina din sange, impiedica oxigenarea celulelor.
In cazul in care se constata concentratii de nitriti in apa se impune schimbarea partiala a apei. Tratarea se va face cu sare fara iod in urmatoarea concentratie: la fiecare mg de nitrit / l se va adauga 20 mg de sare dizolvata. Ex. La 1mg nitrit se va adauga 20 g sare / m3.
In practica
Iazurile populate corespunzator cu plante, care nu prezinta populatii semnificative de alge nu contin cantitati excesive de ioni de amoniu NH4+. Iazurile stabile nu contin concentratii periculoase de amoniu.
FOSFORUL
Fosforul este un element de baza necesar in viata vegetala, fiind principalul factor raspunzator de eutrofizarea apei. Pentru alge raportul ideal de C-N-P este de 44 - 7,2 – 1. Inmultirea algelor este influentata de minimul oricarui element. Deci, in cazul unei concentratii de fosfor de 0,5, acest factor ar insemna ca fiind factorul de limitare a inmultirii.
In cazul eutrofizarii, deci a aparitiei algelor, se impune diminuarea concentratiei de fosfor in apa. Lipsa, sau concentratia minima de fosfor impiedica sau limiteaza inmultirea algelor. Reducerea nitrogenului nu este o solutie pentru ca in prezenta C si P se va constata o inmultire excesiva a cianobacteriilor. Cantitatea ridicata de fosfor ajuta la inmultirea pestilor, dar o cantitate excesiva va duce la inverzirea apei.
Algele sunt capabile sa asimileze si sa depoziteze cantitati de fosfor peste necesarul lor fiind capabil de 2-3 cicluri de divizare celulara fara existenta fosforului in apa. Din acest motiv lipsa fosforului nu reprezinta neaparat lipsa reala.
Reducerea cantitatii de fosfor in apa poate fi cauzata prin captarea fosforului de catre coloizii de argila in suspensie, legarea lor de metale, calciu si aluminiu, ajungand in sediment.
Regula de baza: Sedimentele iazurilor noi sunt capcane de fosfor. In timp sedimentele acumuleaza cantitati apreciabile de fosfor devenind sursa de alimentare pentru apa.
SULFUL
Sulful se gaseste in special in forma de sulfati SO42+. In conditii de oxigen limitat, in special in zonele din fundul iazului, sulfatii se transforma in hidrogen sulfurat, ce poate fi sesizat prin mirosul specific de oua stricate. Acest factor poate fi periculos pentru pesti, in special in caz de aciditate crescuta. In sedimentele neoxigenate, acesta se transforma in FeS ce apare ca niste dungi maronii in sediment.
In prezenta oxigenului, H2S se retransforma, la randul lui, in sulf sau sulfati.
In cazul iazurilor intretinute, sulful nu poate crea probleme sau efecte nedorite in apa.
TOXINE
S-a facut deja referire la amoniu si hidrogen sulfurat. Amoniul prezinta pericol in ape alcaline, in timp ce hidrogenul sulfurat in ape acide. Tocmai din acest motiv se recomanda mentinerea pH-ului in limite normale.
In cazul in care se utilizeaza apa de fantana pentru reumplerea iazului, se recomanda pastrarea apei in recipiente pe o perioada de 1-2 zile, pentru rasuflare. Astfel se evita aparitia fierului redus Fe2+ care, in contactul cu oxigenul din aer, provoaca pojghita galbuie de pe suprafa apei
In apa proaspata pot fi detectate cantitati insemnate de metale grele, fenoli, substante chimice utilizate in agricultura, pesticide, etc.
Aparitia spumei la baza cascadelor indica incarcarea apei cu substante organice, sau a detergentilor.
Ploile acide provoaca uscarea marginii frunzelor de nuferi. Daca se constata o aciditate ridicata in apa, schimbarea apei este iminenta.
CLORUL SI CLORAMINA
Clorul si cloramina este toxica pentru pesti. Bacteriile nitrificatoare se distrug din cauza clorului. Chiar si plantele sufera pe urma clorului.
Clorulul liber ce se gaseste in apa din retea, la concentratii de 0,01mg/l este deja toxic. Statiile de epurare adauga in apa, pe langa clor, si amoniu, care se combina in cloramina, substanta toxica interzisa. Eliminarea clorului se poate face prin aerare indelungata (cascada sau jocuri de apa) sau cu ajutorul filtrului de carbune. Ca agent de declorurare se poate utiliza sare de fixare utilizata in developarea filmelor, numita si tiosulfatul de sodiu. Se prepara o solutie de 25g tiosulfat de sodiu la 1 litru de apa distilata deionizata. Din aceasta substanta se va adauga in apa 2 picaturi de substanta la 10 litri apa din iaz. Ex: la 1 m3 de apa se adauga 200 stropi picaturi de solutie, ce corespunde cu 10ml de substanta la fiecare m3 de apa.
Cloramina poate fi legata utilizand substante speciale de tratare a apei, ce se poate gasi in comert.
In utilizarea apei de la retea, se impune o perioada de asteptare de cateva zile, inainte de popularea cu pestii. In orice caz, dupa cum am mai discutat anterior, popularea cu pesti al unui iaz, se recomanda a fi facuta doar dupa stabilizarea echilibrului biologic al apei, care dureaza cel putin 2 saptamani.
Intrucat clorul si cloramina este toxica, adaugarea apei din robinet trebuie sa se faca cu precautie. O schimbare de 10% din apa cu apa proaspata din robinet nu ar trebui sa aiba consecinte dramatice.
ORGANISMELE ECOSISTEMULUI ACVATIC
Fiecare iaz, chiar dacă par identice, diferă esenţial în alcatuirea ecosistemului lor. Trăsătura lor comuna este tendinţa de a intra într-un oarecare echilibru biologic. Microbii, respectiv organismele vegetale şi animale alcătuiesc împreună un lanţ trofic, ce determină apariţia sau dispariţia lor. Modificarea unui singur element va duce in mod obligatoriu la modificări in intregul sistem biologic. Dacă, spre exemplu, supra-popularea cu peşti într-un iaz duce la reducerea populaţiei de zoo-planctoni, apariţia algelor ce plutesc in apă. La rândul lor, algele reduc transparenţa apei, provocând scăderea capacităţii de fotosintetizare a plantelor. Plantele moarte ajută la proliferarea bacteriilor, care sunt mari consumatoare de oxigen. Lipsa oxigenului afectează, la rândul său, echilibrul biologic. Alcătuirea şi funcţionarea ecosistemului este în continuă schimbare.
BACTERII ŞI CIUPERCI
Descompunerea organismelor în apă are loc relativ rapid şi în doi paşi. Pierderea de material organic din organismele moarte are loc, în prima fază, fără ajutorul bacteriilor, prin autoliză. În cazul zoo-planctonilor, eliberarea de substanţe organice are loc în procent de 20% imediat după moarte. După o zi se constată eliberarea jumătăţii din aceste substanţe. În cazul fitoplanctonilor se constată eliberarea fosforului în procent de 25 – 75% în primele două – trei ore. Peştii morţi îşi pierd până la o treime din substanţa lor într-o singură zi.
Descompunerea bacteriană intensivă începe la 12 – 24 de ore după moartea organismului.
Substanţele organice vor reîncepe ciclul lor pe ruta bacterii – protozoare – zoo-planctoni – peşti.
Bacteriile sunt organisme care trăiesc ancorate pe corpuri fixe, corpuri plutitoare sau plutesc singure în apă. Ele aparţin unor grupe sistematice foarte variate.
În funcţie de necesarul de oxigen bacteriile pot fi aerobe sau anaerobe.
Bacteriile aerobe au rolul în ciclul de prelucrarea amoniu > nitriţi > nitraţi respectiv în procesul de descompunerea materialelor organice până la CO2.
Bacteriile anaerobe au rolul în prelucrarea nitraţilor în nitriţi şi azot gazos, respectiv a materiei organice în gaz metan, sulfizi şi hidrogen sulfurat.
În caz ideal, bacteriile nebenefice nu ar trebui să se înmulţească în masă.Totuşi, dacă se constată o opacizare ridicată a apei, cu o coloratură albicioasă, schimbul total al apei din iaz ar trebui să fie iminentă.
Ciupercile, ca şi organisme heterotrofe, au existenţa legată de substanţele organice. În ape se pot regăsi atât ciuperci saprofite cât şi parazite. Majoritatea lor sunt aerobe. Au un rol esenţial în descompunere proteinelor, zahărurilor, glucozei, lipidelor, dar şi al pectinei, hemicelulozei, chitinei şi ligninei.
CIANO-BACTERIILE
Ciano-bacteriile, altfel spus algele albastre, sunt similare bacteriilor. Culoarea lor este albastră, albastru-verzuie sau, în cazul lipsei de azot, poate avea culori verzi, verzi-gălbui. Colonii de ciano-bacterii trăiesc împreună în colonii vizibile cu ochiul liber. În prima fază alcătuiesc mici grupuri care plutesc în apă, provocând colorarea apei. Pe măsura în care masa lor creşte, în lipsa luminii suficiente se produc vacuole de gaze pe urma cărora se ridică la suprafaţă. Pe suprafaţă vor alcătui colonii groase şi lipicioase, provocând „înflorirea apei”.
Membrana lipicioasă înfundă filtrele organismelor şi reduce consistent capacitatea de digestie ale acestora, trecând nealterat prin sistemul digestiv al peştilor şi zoo-planctonilor. La fel de nedigerabile sunt şi fito-planctonii filamentoşi. Apariţia filamentoaselor este periculoasă, acestea agăţându-se de picioarele răcuşoarelor, imobilizându-le.
Un efect foarte cunoscut al ciano-bacteriilor este producerea de toxine respectiv de gusturi şi mirosuri neplăcute în apă.
Factorii care duc la înmulţirea ciano-bacteriilor pot fi: temperatura ridicată, concentraţie ridicată de substanţe nutritive, procent scăzut de azot şi fosfor, pH ridicat, concentraţie scăzută de CO2. Oprirea înmulţirii excesive se va face prin eliminarea factorilor prezentaţi mai sus.
MICROALGE
Microalgele reprezintă 10% din regnul vegetal. După pigmenţii pe care le conţin pot fi de culoare verde, maronie, roşie şi depind de felul de pigmenţi pe care le încorporează în celule. Sunt organisme uni- sau pluricelulare.
Mătasea broaştei este un membru important al familiei algelor. Acestea apar în ape cu concentraţii ridicate de substanţe minerale dizolvate în apă. În iazuri ornamentale mici pot fi combătute decât prin recoltare şi prin redresarea calităţii apei.
Putem combate cu succes proliferarea algelor cu ajutorul unui smoc de paie din orz. Smocul de paie se leagă strâns cu sfoară sau se pune într-un sac de cartofi şi se lasă la fund cu o greutate legată de ea. După 1-2 luni începe procesul de descompunere, proces în care se elimină în apă substanţe folositoare. Protecţia oferită de paiele de orz va avea efect pe o durată de 5-6 luni.
După 4-5 luni se va adăuga un smoc nou, iar după 1-2 luni se extrage paiele vechi din apă, pentru a preveni descompunerea totală.
Se va evita construcţia de zone foarte puţin adânci, acolo unde apa se poate încălzi excesiv, facilitând înmulţirea algelor. Dacă totuşi dorim să avem astfel de zone în iaz, se recomandă plantarea unor plante ce conferă umbră în aceste zone.
În privinţa combaterii algelor vom reveni cu un capitol aparte în dezbaterea filtrării apei.
PLANTE ACVATICE.
Plantele acvatice reprezintă un factor foarte important în biosfera acvatică. Plantele acvatice se grupează în plante subacvatice, plante ce se ridică la suprafaţă şi plante acvatice plutitoare.
În cazul iazurilor mari, stuful, papura, etc sunt plante de protecţie a marginii foarte utile, protejând apa de razele soarelui, vântului şi prafului împins spre luciul apei.
Plantele suvacvatice au o importanţă însemnată, acestea fiind cele mai importante oxigenatoare şi filtrante, suport pentru colonii de micro-vieţuitoare, ascunziş pentru animale mici.
Frunzele de nuferi au rolul de a acoperi luciul de apă, protejându-l de supraîncălzire. La rândul lor, prin radiculaţia puternică sunt filtrante eficiente. În cazul iazurilor ornamentale se consideră ca fiind oportună o acoperire de cca 50% din luciul apei cu frunze. În zone mai puţin însorite, este destul o acoperire de 30-40%. O acoperire mai mare are efect negativ, prin inhibarea capacităţii de fotosintetizare a vegetaţiei subacvatice.
Plantarea tururor tipurilor de plante va aduce rezultate satisfăcătoare în menţinerea echilibrului acvatic, sub rezerva proplemelor date de extinderea puternică. De altfel plantele acvatice sunt foarte virile şi în scurt timp ocupă întreg spaţiu pus la dispoziţie. Din acest motiv este imperios necesar efectuarea răririlor.
Fără a intra în detalii, plantarea în recipiente speciale este cea mai bună alegere. Putem alege coşuri sau saci de plastic de dimensiuni potrivite, care să fie umplute cu pământ slab. Nu folosim pământ fertil pentru că acesta conţine prea multe substanţe nutritive ce vor hrăni algele. Plantele acvatice sunt organisme foarte eficiente, fiind în stare să absoarbă toate materialele necesare dintr-un iaz echilibrat.
Acoperiţi întotdeauna pământul din recipient pentru a fi izolat de apă şi pentru a nu permite peştilor sau curenţilor de apă să le dizolve în apă.
Urmând aceste sfaturi se pot controla creşterile excesive ale plantelor, se pot întreţine mai uşor şi se pot salva în cazul în care se impune reconstrucţia iazului.
Se recomandă replantarea anuală, având în vedere creşterea radiculaţiei. Pe de altă parte lipsa substanţelor nutritive va necesita o doză de îngrăsământ sau pământ nou. Dacă se constată o stagnare sau regresie în creştere se impune luarea de măsuri. Şi în cazul plantelor acvatice se ia în considerare regula minimului elementelor nutritive. Se găsesc în comerţ pastile de îngrăsământ special destinat plantelor acvatice.
Plantarea vegetaţiei se face urmând principiile de peisagistică, pentru a conferi un aspect plăcut şi natural, autosusţinut cu îngrijiri cât mai reduse. Nu trebuie să uităm totuşi cel mai important principiu al peisagisticii: planta potrivită la locul potrivit. Pentru a evita problemele ulterioare va trebui să ţinem în seamă contiţiile climatice specifice, aspectele referitoare la adâncimea de plantare, curenţii de apă (nuferii nu înloresc în zone cu curenţi de apă), peştii care devorează anumite tipuri de plante, etc.
ZOOPLANCTONI
Zooplanctonii sunt mici vieţuitoare acvatice, din familia Rotatoria şi crustacee. Aceste vieţuitoare sunt răpitoare sau filtrante. Zooplanctonii filtranţi au un rol important în captarea substanţelor nutritive din ape iar cei răpitori se hrănesc cu alge minuscule, particule organice sau chiar mătasea broaştei.
Condiţiile ce guvernează existenţa lor se referă la temperatură, pH-ul, acţiuni externe (toxice), răpitori superiori (anumiţi peşti).
Un aspect interesant este mişcarea verticală în cursul zilei. În timpul nopţii se ridică la suprafaţă (crapii vânează planctonii aflaţi la suprafaţă înainte de zori de zi – creînd astfel eronata senzaţie de lipsă de oxigen în apă).
Există situaţii în care condiţiile de înmulţire ale zooplanctonilor sunt propice, aceştia vor filtra aproape total apa, lăsând algele fără hrană. Din acest motiv se pot observa situaţii în care, din cauza dispariţiei algelor, apa devine transparentă, observându-se o sumedenie de zooplanctoni plutind în apă.
În cazul iazurilor bine întreţinute se pot ovserva prezenţa zooplanctonilor. În cazul iazurilor suprapopulate cu peşti, zooplanctonii dispar aproape total, permiţând algelor să se prolifice, dând naştere la apa verde.
LARVE DE INSECTE
Tânţarii trăiesc cea mai mare parte a vieţii lor în apă, în stadiu de larve. Înainte de a se dezvolta complet şi de a-şi lua zborul, larvele trăiesc în carcase fixşate de sediment, trăind filtrând apa, hrănindu-se exclusiv cu alge, fiind în stare să asimileze chiar şi 10% din cantitatea de alge moarte, depuse la fund. În ultimul stadiu de larvă pot da atac asupra frunzelor de nuferi.
Se pune frecvent întrebarea de către vecini dacă un iaz nu este o sursă de ţânţari. Răspunsul este că nu, întrucât într-un iaz corect menţinut, cu un echilibru stabil, larvele au cel puţin patruzeci de inamici, proliferarea lor nefiind posibilă. Larvele de ţânţari sunt rezerve excelente de hrană pentru peşti. Mai degrabă, un recipient plin cu apă uitat la umbră sau o baltă cu apă stătută, poate fi sursa a miilor de ţânţari.
Larvele de libelule sunt mult mai mari şi trăiesc de asemenea cea mai mare parte a vieţii lor în apă. Larvele de libelule sunt răpitoare având ca pradă preferată răcuşori, larve mici dar şi ouă de broaşte sau icre de peşti
Insectele care aleargă pe suprafaţa apei sunt deasemenea răpitoare.
Ploşniţele de apă sunt, de asemenea, răpitoare care vin la suprafaţă doar pentru a respira, înotând, în mod interesant, pe spate. Se hrănesc cu insecte mici dar şi cu icre de peşti sau de broaşte.
Insectele sunt primii pionieri într-un iaz nou înfiinţat. În iazuri nepopulate cu peşti, insectele sunt vârful lanţului trofic. De obicei nu crează probleme, dar pot distruge unele plante. Pot, în schimb, creea pierderi serioase în iazuri cu peşti de dimensiuni mici sau în creşe de peşti.
MELCI, SCOICI ŞI MIDII
Melcii apar în iazuri prin ouăle depuse pe plantele acvatice. Melcii sunt considerate vieţuitoare nedorite datorită distrugerilor provocate la plante. Rudele lor acvatice sunt, în schimb, binevenite. Sunt mari devoratori de alge. Pot fi observate în acvarii, curăţind peretele de sticlă. Se hrănesc cu alge verzi şi mătasea broaştei. Pe lângă acestea, consumă şi plantele moarte, ajutând la menţinerea curăţeniei în iaz.
Scoicile sunt, de asemenea, vieţuitoare foarte importante în procesul de filtrare a apei, hrănindu-se cu planctoni, particule în suspensie. Cele mai proeminente exemplare se găsesc în lacuri şi pot atinge chiar şi 20 de cm. Depun ouăle care se prind de peşti, drept pentru care existenţa lor este strâns legat de existenţa peştilor în acelaşi loc.
Pericolul cel mai mare este riscul de a transmite diferite boli şi infecţii între peşti.
BROAŞTE
Există numeroase varietăţi de broaşte, care au un ciclu de viaţă destul de variat. Totuşi, viaţa lor se leagă, mai mult sau mai puţin, de elementul acvatic. Majoritatea broaştelor autohtone vitizează iazurile pentru a depune ouăle în primăvară, acestea pot apare în grupuri plutitoare, asemenea algelor, sau în şiraguri asemenea perlelor negre.
Mormolocii sunt buni medii de filtrare, hrănindu-se cu alge.
Broaştele care trăiesc în jurul lacului sunt protectori ai ecosistemului. Pe lângă insecte acestea sunt mari consumatori de limacsi care fac pagube în grădina adiacentă.
PEŞTII
Despre peşti s-au scris biblioteci întregi. Lucrarea de faţâ nu are menirea să prelucreze această temă, doar tangenţial.
Spre deosebire de heleşteele cu scop strict de creşterea peştilor, iazurile ornamentale trebuie să aibă un aspect îngrijit, transparent, fără urme de alge şi sedimente respectiv cu o vegetaţie abundentă şi controlată. Această tendinţă privează peştii de unele condiţii esenţiale de viaţă. Lipsa hranei din apa filtrată, transparenţa mare care împiedică peştii să se ascundă, sunt provocatoare de probleme şi stres pentru peşti.
În cazul în care ne hotărâm să ţinem peşti în iaz, va trebui să ne pregătim pentru hranire regulată şi controlată. Hrana dată abuziv va fi sursă de material organic pentru alge.
Problema cea mare este cantitatea de peşti pe care o putem ţine într-un spaţiu atât de restrâns precum este un iaz ornamental. Practica o dovedeşte că totdeauna este prea mult. Trebuie să înţelegem, că întrun iaz natural de dimensiuni similare cu cele construite artificial, nu pot exista condiţii vitale pentru peşti. Dorinţa tuturor proprietarilor este, însă, de a avea bancuri întregi de peşti viu colorate. Chiar dacă la început populaţia este relativ rezonabilă, pe parcursul timpului peştii vor creşte în masă şi se vor înmulţi, în scurt timp dublându-şi masa totală.
CONDIŢII DE VIAŢĂ A PEŞTILOR ORNAMENTALI
Temperatura
Temperatura este un factor foarte important în viaţa peştilor. Temperatura lor optimă de viaţă este de 21-24°C, temperatură la care sunt mult mai active. Creşterea activităţii implică şi o necesitate mai crescută de oxigen. In medii fără vegetaţie potrivită, cunoscând şi scăderea capacităţii de inglobare a oxigenului în apă invers proporţional cu creşterea temperaturii apei, pot interveni situaţii ăn care peştii suferă din cauza lipsei de oxigen.
Majoritatea peştilor supravieţuiesc în timpul iernii în zonele cele mai adânci acolo unde temperatura apei se menţine constant la 4,5 - 5°C. Peştii exotici şi unele specii de koi şi peşti aurii nu rezistă la asemenea temperaturi. In iazuri puţin adânci, în cazul în care pe timpul iernii pompele de recirculare nu sunt dezactivate sau duzele pompelor de aerare sunt montate la fundul iazului, răcirea excesivă a apei va provoca moartea sigură a populaţiei de peşti. Este important să dezactivăm pompele în perioada de iarnă. Singura excepţie este utilizarea filtrelor de apă prevăzute cu sisteme de încălzire, soluţie destul de costisitoare.
Lumina
Lumina este necesară pentru majoritatea vieţuitoarelor. La peşti ajută la orientare, pigmentează solzii dar peştii au nevoie totuşi de zone umbrite, altfel mulţi dintre soiurile de peşti pot să moară după o expunere îndelungată la soare, într-un iaz mic şi prea transparent. De regulă, în crescătoriile de peşti, apa este artificial menţinută tulbure dar cerinţele legate de un iaz ornamental sunt cu totul diferite. Apa cristalină nu este mediul de viaţă propice pentru peştii din ape stătătoare. În iazurile situate în zone intens circulate sau cu niveluri ridicate de zgomot stresul se poate observa pe peşti.
Densitatea
Suprapopularea cu peşti poate genera probleme serioase, descrise în capitolele anterioare. Regula de bază este de cca 10 cm de peşte la 100 litri de apă, ca fiind cantitatea maximă admisă. Dacă pornim din start cu populaţia maximă admisă, în scurt timp se va constata problemele legate de supraaglomeraţie. Cantităţile maxime admise se referă la situaţii în care iazurile sunt întreţinute corespunzător de persoane specializate.
HRĂNIREA PEŞTILOR
Iazurile ornamentale, ca nişte entităţi sustenabile doar cu ajutor din exterior necesită preocupare umană. Peştii nu-şi găsesc suficientă hrană într-un spaţiu atât de redus.
De la temperaturi de peste 10°C se pot începe hrănirea. Este interzisă hranirea sub această perioadă. Metabolismul peştilor la temperaturi se reduce foarte mult, iar hrana înghiţită nu este digerată. Vara necesitatea de hrană este mai crescută pe măsură ce temperatura creşte, peştii depozitând grăsime pentru perioada de iarnă
hranirea se va face regulat, în acelaşi timp şi în aceeaşi zonă, pentru ca peştii să se obişnuiască cu ritmul de hranire. Se recomandă dozări mai mici dar mai dese, de 2-4 şedinţe pe zi. Zona de hranire să fie accesibilă, pentru a putea facilita adunarea surplusului de hrană. Nu se va lăsa hrana neconsumată în cca. 5 minute pentru că acestea se vor lăsa la fund şi se vor descompune. Din acest motiv se va doza hrana în porţii suficiente. Hrana uscată oferă o alimentaţie unilaterală pentru peştii din iazuri mici. Se recomandă hranirea cu planctoni ce se pot cumpăra în comerţ.
Multe dintre problemele ivite sunt cauzate de utilizarea ineficienta a sistemului de filtrare achizitionat. In majoritatea cazurilor aceste filtre nu sunt corespunzator utilizate sau nu sunt suficient de bine exploatate.
In cele ce urmeaza dorim sa dezbatem o serie de probleme care pot aparea atunci cand decidem sa utilizam nisipul pt finisarea iazului ornamental. Unii o folosesc ca si protectie suplimentara a membranei de izolatie, altii pentru plantare, altii pentru ornarea naturala a marginii iazului, sau pur si simplu pentru ca, in viziunea majoritatii, nisipul este strict legat de ceea ce consideram noi apa naturala, gasindu-l pe malul marii, raurilor, si in zonele linistite ale paraielor, deci pretutindeni, unde este apa. 
